S-a urcat beat la volan, deși nu avea permis, și a provocat un accident soldat cu doi morți

S-a urcat beat la volan, deși nu avea permis, și a provocat un accident soldat cu doi morți
Publicat: 12/02/2015, 16:16

Potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii au continuat cercetările privind accidentul rutier produs marți în localitatea Horodnicu de Sus, în urma căruia doi pasageri au murit și alte trei persoane au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma anchetei, s-a stabilit că șoferul, un bărbat de 30 de ani, din comuna Voitinel, nu are permis de conducere și avea o alcoolemie de 1,15.

În aceste condiții, polițiștii au emis o ordonanță de reținere pe numele șoferului pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și cu o alcoolemie peste limita legală, precum și ucidere din culpă.

Accidentul rutier în urma căruia două persoane au murit, iar alte au fost rănite s-a petrecut pe drumul național DN 2 E în localitatea Horodnic de Sus, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp al rețelei de electricitate, pe care l-a doborât.

Potrivit Poliției Județene Suceava, autoturismul condus fără permis de bărbatul de 30 de ani era înmatriculat în Marea Britanie, șoferul pierzând controlul mașinii într-o curbă, din cauza vitezei excesive.

În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe cupolă, doborând un stâlp de electricitate al E-ON, din cauza accidentului fiind întreruptă electricitatea la trei locuințe din comună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Jean de la Craiova, după ce s-a zvonit că și-a înșelat soția. „Ochii văd, inima...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Monica a lăsat în urmă lacrimi de durere! Mărturiile șocante ale mamei îndoliate, care și-a...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
De ce nu mai vor copiii lui Alin Oprea să știe de el: "Și eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Erupție monstruoasă pe suprafața Soarelui! Cea mai puternică din ultimii 5 ani
×